Reacții-fulger : șeful CNCD sare ca ars, MozaiQ se implică în campania pentru europarlamentare

Reacții-fulger : șeful CNCD sare ca ars, MozaiQ se implică în campania pentru europarlamentare

Sar scântei după ce, marți, Comisia Juridică din SENAT a respins două proiecte care vizează parteneriatul civil între persoane de același sex.  Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea DISCRIMINĂRII a reacționat dur, amenințând parlamentarii cu CEDO.

Preşedintele CNCD consideră că SENATUL a încălcat o decizie a CCR şi România va fi condamnată la CEDO

„O încălcare a deciziei CCR de către Comisia juridică a Senatului! Oricărui drept îi corespunde o obligație corelativă! O să votați, după ce România va fi condamnată la CEDO! Prevăd că vom ajunge în acel punct, așa cum s-a întâmplat în cazul Italiei și Greciei, care au reglementat parteneriatul civil dupuă o condamnare la CEDO”, a scris Astalosz.

Șeful CNCD se referă la decizia CCR nr 534/2018, care, în opinia sa ar obliga România să legalizeze parteneneriatele civile pentru homosexuali, punctul 41 stipulând: „Bucurându-se de dreptul la viață privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” .

Organizaţia LGBT MozaiQ va susţine Alianţa USR – PLUS

De asemenea, MozaiQ, una dintre principalele organizații  ale persoanelor LGBT din România, anunţă că se va implica în campania pentru europarlamentare şi prezintă ca variante politice optime Alianţa USR-PLUS şi Partidul Demos.

„MozaiQ crede cu tărie în implicarea cetățenească a comunității LGBT in alegerile europarlamentare si in campania electorala premergatoare acestor alegeri. Credem că și vocile LGBT trebuie să fie luate în considerare de partidele politice și candidații care râvnesc la un loc de reprezentare a cetățenilor, motiv pentru care în lunile ce vor urma MozaiQ va puncta pozițiile recente ale principalelor partide cu privire la agenda LGBT, pentru a informa comunitatea cu privire la opțiunile pe care le are.

Prin urmare, încurajăm persoanele LGBT și aliații să semneze listele pentru europarlamentare, cu observația că un cetățean poate semna doar o singură listă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *