Președintele AEP, aproape 80.000 de lei diurne de deplasare deși stă în București într-un imobil RAAPPS

Președintele AEP, aproape 80.000 de lei diurne de deplasare deși stă în București într-un imobil RAAPPS

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică, a primit în șapte luni o diurnă de deplasare în valoare de circa 80.000 de lei, în condițiile în care stă în chirie într-un imobil de la RAAPPS, aflat în centrul Bucureștiului.

De asemenea, diurnă de deplasare primește și vicepreședintele AEP, Zsombor Vajda. Cei din fruntea AEP au încasat în ultimele șapte luni peste 323.000 de lei ca diurnă de deplasare în cuantum de 2% din indemnizația lunară brută sau din salariul de bază brut, scrie Europaliberă.ro.

Șeful AEP: 11,357 de lei diurnă de deplasare doar în septembrie

Șeful AEP a primit în luna septembrie o diurnă de deplasare de 11.357 de lei, deși acesta locuiește în București într-un imobil închiriat de la RAAPPS. De când a devenit președintele instituției, Mitulețu a primit diurnă de deplasare în valoare de 13.104 de lei în martie, aprilie și mai, 7.862 de lei – luna iunie, 10.046 – luna iulie și 9.171 – luna august.

Potrivit declarației de avere, Mitulețu-Buică are un apartament în Craiova pe care l-a dobândit împreună cu soția sa. În același document mai scrie că acesta a încasat în 2018 o diurnă de 2% în calitate de vicepreședinte al AEP/ secretar general în valoare de 82.985 de lei.

Potrivit ultime declarații de avere, Constantin Mitulețu Buică a primit în anul 2019 un salariu de 268.965 de lei de la AEP.

Diurnă de deplasare și pentru un vicepreședinte AEP

Și unul dintre vicepreședinții AEP primesc diurnă de deplasare.

„Nu primesc diurnă de deplasare de 2% de la AEP”, a precizat Marian Muhuleț.

Pe de altă parte, potrivit declarației de avere a celui de-al doilea vicepreședinte AEP, Zsombor Vajda, soția acestuia deține 50% dintr-un apartament în București și 50% dintr-o casă în județul Ilfov.

Însă, potrivit documentelor de la AEP, un vicepreședinte al instituției a primit în luna septembrie ca diurnă de deplasare de 2% suma de 6.323 de lei. De asemenea, același vicepreședinte a mai primit următoarele sume: 10.317 de lei – martie, 9.984 de lei – aprilie, 8.653 de lei – mai, 8.986 de lei – iunie, 4.326 de lei – iulie, 4.326 de lei – august.

Reacția AEP

În răspunsul la solicitarea trimisă de către jurnaliștii Europa Liberă, AEP spune că “potrivit articolului 101, alin. 8, din legea 208/2015 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică și cele care ocupă funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, care nu au domiciliul și nici locuință proprietate personală în municipiul București, beneficiază de diurnă de deplasare, stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare al AEP”.

Cei de la AEP consideră că nu contează dacă cei care primesc diurnă de deplasare de 2& beneficiază de un imobil cu chirie în București de la RAAPPS.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *