Actualitate

FILIAŞI/Descinderi ale poliţiştilor la domiciliul unui tânăr bănuit că ar deţine o armă

Agitaţie mare în această dimineaţă în satul Fratoştiţa, din oraşul Filiaşi. Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii filişeni au descins la domiciliul unui tânăr care era bănuit că ar deţine o armă de foc. Însă în urma perchiziţiilor din această dimineaţă, poliţiştii nu au găsit pistolul căutat. Tânărul le-a declarat poliţiştilor că era vorba de un pistol de jucărie şi nu de o armă de foc. Cercetările în acest caz Please follow

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTARII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL DOLJ

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat 164 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și

PMP DOLJ : PMP VA MOBILIZA UN NUMĂR MARE DE OAMENI ÎN FAVOAREA SA PESTE TOT ÎN ȚARĂ

Deputat Ion Cupă, Vicepreședinte național PMP :”PNL și USR nu trebuie să subestimeze capacitatea PMP de a se mobiliza în campania electorală din marile orașe, mai ales dacă Traian Basescu va intra în competiția pentru Primăria Capitalei” PMP este vocea rațiunii dreptei românești cerând în mod consecvent celorlalte partide de dreapta și centru dreapta să contrapună PSD candidați unici la funcțiile de primar în marile orase ale țării, inclusiv la

FILIAŞI/ACCIDENT. ŞOFER INCONŞTIENT, NU S-A ASIGURAT LA SCHIMBAREA DIRECŢIEI DE MERS

În această seară, pe DN 6, pe raza oraşului Filiaşi a avut loc un accident rutier, fără victime. Un conducător auto care a ieşit de pe o stradă nesemaforizată, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coleziune cu un alt autoturism care circula regulamentar. Autoturismul care circula regulamentar, a încercat să-l ferească, însă a intrat pe contrasens, lovind un al treilea autoturism parcat. În urma

PMP DOLJ : Consiliul Județean Dolj să-și asume public responsabilitatea

”Topul rușinii” realizat de Observatorul Român de Sănătate-referitor la spitalele românești pentru care satisfacția pacientului nu contează ori în care pacienților li s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente în anul 2019, iar cel puțin unul din 5 pacienți internataţi a fost nevoit să își cumpere cu bani din buzunar materiale sau medicamente pe parcursul internării- are ca ”lider al rușinii” Spitalul Județean de Urgență din Craiova.

Școlile ar putea rămâne închise și la toamnă. Orban anunță că Guvernul pregătește logistica pentru această situație

Premierul Ludovic Orban îi avertizează pe cei implicați în sistemul de educație să fie pregătiți de reînceperea cursurilor doar online. Redeschiderea școlilor în septembrie depinde de evoluția pandemiei de coronavirus, a spus șeful Guvernului. Ludovic Orban, premierul României: Nu știm care va fi evoluția și trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al logisticii. Noi trebuie să ne asigurăm că orice

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTARII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL DOLJ

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat 116 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și

Afinităţi selective şi favoruri “artistice” în familia PSD Craiova

Se ştie sau mai puţin se ştie ca între “domnişoara” Bianca Predescu – consilier local marca PSD Craiova – şi domnul Gabriel Niţă – concertmaestru al Filarmonicii “Oltenia” – s-a oficializat o legatură matrimonială. Admiraţia “domnişoarei” Bianca Predescu, consilier local PSD, pentru “seducătoarele” virtuţi artistice interpretative etalate de Gabriel Niţă pe diferite scene datează de ani buni. Gabriel Niţă era urmărit cu un deosebit interes de către “domnişoara” Bianca Predescu

”POMANA”, una dintre metodele de înșelăciune a cetățenilor doljeni !!!

Pentru a înșela cetățenii, infractorii își diversifică în permanență metodele de abordare a viitoarelor victime. ”POMANA” reprezintă una dintre aceste metode care face multe victime, cu precădere în rândul persoanelor vârstnice. Ea este o metodă simplă, dar extrem de eficientă pentru infractori. Este cunoscut faptul că persoanele de vârsta a treia, în condițiile în care, de cele mai multe ori, acestea locuiesc singure și sunt dornice de comunicare, acceptă mai

MEHEDINŢI/Fraudă cu bani europeni ?!?! Parchetul Uniunii Europene pe urmele lui Aladin Georgescu ?!?!

Președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu este suspect că a încercat să obțină fonduri europene, fără acoperire legală. Informația a fost făcută publică de prefectul județului Cristinel Pavel, care prezintă o serie de nereguli făcute de Aladin Georgescu. ”Incompetența lui Aladin Gigi Georgescu, un individ cu pretenții de mare administrator al județului, face ca instituția pe care o reprezintă, Consiliul Județean Mehedinți, să fie sancționată pentru nereguli într-un proiect cu