Actualitate

Tel Drum, penalizată cu 90.000 de euro de Apele Române. Care este cauza ???

Tel Drum, compania în legătură cu care Liviu Dragnea este acuzat acum de fapte de corupție, a fost penalizată cu aproximativ 90.000 de euro de către Apele Române, după ce un control inopinat a scos la iveală că firma a extras 9.220 metri cubi de pietriș fără autorizație, potrivit deciziei luate de Tribunalul Teleorman. Inspectorii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Teleorman au făcut două controale în perimetrul

INTERLOPUL Nuţu Cămătaru, ELIBERAT de recursul compensatoriu

Ion Balint, zis ”Nuţu Cămătaru”, a fost eliberat condiţionat din închisoare. Decizia a fost luată Judecătoria Găeşti. “Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul Ion Balint. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Ion Balint de sub puterea mandatului 130/2018 emis de Curtea de Apel Ploieşti, în baza sentinţei penale 108/2018, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze”, se arată în minuta

O angajată de la Serviciul de permise auto şi înmatriculări a fost reţinută pentru luare de mită

O femeie, funcţionar public la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, a fost reţinută pentru luare de mită după ce a fost prinsă în flagrant. Ea este însă cercetată pentru 13 astfel de fapte. Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, ofiţerii de poliţie judiciară de la DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara, cu sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Alba Iulia, au prins în flagrant, luni, în baza

HOŢIA de la AUTOSTRĂZI, dată în vileag de DIRIGINŢII de şantier

Diriginții de șantier își exprimă solidaritatea față de restul românilor, dar și față de antreprenorul Ştefan Mandachi, care a construit simbolic primul metru de autostradă din Moldova. Colegiul Tehnic al Diriginților de Șantier reprezintă asociația profesională a specialiștilor constructori responsabili cu urmărirea de calitate a lucrărilor de construcții. România dispune de specialiștii ingineri care pot proiecta și construi autostrăzi, dispune de companii de construcții care au resursa umană, materială și

Desolidarizare de breaslă. 30 de preşedinţi şi secunzii lor din tribunale cer CSM să restabilească limitele în care judecătorii se pot manifesta public

Un număr de 30 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai tribunalelor din România solicită, printr-o scrisoare, Secţiei pentru judecători a CSM să restabilească de urgenţă cadrul în care judecătorii se pot manifesta, făcând referire la acţiunile de protest şi suspendare a activităţii din ultima perioadă. Cei 30 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai tribunalelor din România arată că drept urmare a evoluţiilor din ultima perioadă a manifestărilor publice ale judecătorilor, “dar şi a

Răzvan Cuc și-a pierdut răbdarea cu directorii de la drumuri și trece la amenințări: 'Dacă nu vă faceți treaba, veți răspunde'

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc i-a anunțat duminică pe directorul CNAIR Narcis Neaga și pe directorii Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri că așteaptă o execuție bugetară de 50% până la sfârșitul lunii iunie și de 100%, la finalul anului. Ministrul a convocat o ședință, la sediul ministerului, cu directorii, despre starea actuală a infrastructurii, măsurile întreprinse pentru creșterea siguranței în trafic și problemele întâmpinate în relația cu constructorii. ”Nu pot

În stradă, mii de maghiari cer AUTONOMIE. Budapesta, MESAJ de SUȚINERE

Într-o declaraţie transmisă acestei agenţii de presă, secretarul de stat ungar pentru maghiarii de pretutindeni, Arpad Janos Potapi, a susţinut că autonomia este cea mai bună cale de asigurare a continuităţii existenţei minorităţilor etnice. Minoritatea secuilor ”doreşte o autonomie care să-i permită folosirea limbii materne şi a simbolurilor naţionale într-un mod care să nu dăuneze cetăţenilor majoritari, nimic mai mult decât drepturile acordate minorităţilor în multe ţări europene”, a spus

Şoferi băuţi pe şoselele din Dolj

Mai mulți șoferi au fost prinși băuți la volan, noaptea trecută, oamenii legii lăsându-i fără permis de conducere și întocmind dosar penal în toate aceste situații. Reprezentnții IPJ Dolj au transmis că acțiunile de verificare au vizat întregul județ, cea mai mare valoare a alcoolemiei având-o un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Craiova. „În data de 10 martie, în jurul orei 02.45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier

BREAKING NEWS/Sebastian Ghiţă, primul candidat pe lista PRU pentru alegerile europarlamentare : O voce românească trebuie să se audă răspicat !!!

Conform MEDIAFAX, fostul deputat Sebastian Ghiţă va fi primul candidat pe lista PRU pentru alegerile europarlamentare, el fiind urmat de preşedintele partidului, Bogdan Diaconu. Ghiţă afirmă că va candida ”pentru că o voce românească trebuie să se audă răspicat”. ”Sebastian Ghiţă, românul care a lovit la temelia noii Securităţi, care a devoalat Sistemul şi unitatea „de elită” a DNA, care a militat pentru o Românie a românilor şi care a

Din ce în ce mai aproape de obiectiv !!! UNIVERSITATEA CRAIOVA, a urcat pe locul 2 al clasamentului, învingând A.C.S. S.R. Braşov cu 3-0

Ieri, pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severin, UNIVERSITATEA CRAIOVA a întâlnit A.C.S. S.R. Braşov, meci contând pentru etapa cu nr.17, a Ligii a III a, seria a III A. Nicolo Napoli a început partida cu următorul  11 : Mogoşanu, Kovari, Suciu, Dănănae, Negru,  Tănase, Codoban, Keita, Răducanu, Bălan şi Adarabioyo. Tehnicianul Ştiinţei i-a mai avut la dispoziţie, pe banca de rezerve pe : Chindriş, Moţ, Zimţa, Grecu, Villegas Perez,Raicea