ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTARII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL DOLJ

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTARII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL DOLJ

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat 164 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protectia Consumatorului.

Astfel, au fost verificate peste 170 de societăți comerciale, fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 147.000 de lei, dintre care 12 sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *